În zorii zilei de joi, forțele armatei Rusiei au invadat Ucraina, iar câteva ore mai târziu NATO a activat planurile de apărare pentru prima dată în istorie de la înființarea alianței militare, în 1949. Era încă dimineață când Vama Siret, aflată la aproximativ 10 de kilometri de comuna Mihăileni din județul Botoșani, a fost luată cu asalt de ucraineni.
În timp ce șefi de instituții din alte județe anunțau măsuri în contextul războiului care se poartă la granița României, axate în general pe primirea refugiaților, la Botoșani ore în șir a fost o tăcere mormântală.
Într-o perioadă în care curgeau întrebările cu privire la situația de la punctele de trecere a frontierei, la ora 11:45, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, căruia i se subordonează și serviciul de profil de la Botoșani, a anunțat două lucruri:
- ”Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor un autoturism, marca Audi A6 S Line, ce figura ca fiind furat, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie în urmă cu doar o săptămână”.
- ”Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit un permis de conducere fals, pe care un cetăţean din Republica Moldova îl folosea deşi nu obţinuse niciodată dreptul de a conduce”.
Pe grupul de comunicare cu presa al ITPF un jurnalist a întrebat dacă se iau măsuri la punctele de trecere a frontierei pentru a permite trecerea eventualilor refugiați?
Nimeni nu a răspuns! Abia la ora 17:45 s-a postat un link de pe site-ul Poliției de Frontieră Română care începea cu, ”în prezent, traficul prin toate punctele de trecere la frontiera cu Ucraina se derulează în condiții normale și controlul de frontieră se efectuează în baza prevederile legislației naționale și comunitare”.
În Consiliul Local, aleșii de la municipiu s-au certat pe seama salariilor de la Direcția Servicii Publice Sport și Agrement, pentru ca la câteva ore după ședință Primăria Botoșani să anunțe că va construi o stație de încărcare a vehiculelor electrice prevăzută cu panouri fotovoltaice în parcarea laterală a Sălii Polivalente.
Investiția ar urma să fie realizată tocmai în cadrul unei colaborări româno-ucranene. Mai exact, un proiect implementat împreună cu un departament al Consiliului Local Ivano-Frankivsk, un ONG și o universitate din același oraș, în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020 și finanțat din Instrumentul European de Vecinătate.
Valoarea totală a sprijinului nerambursabil este de 248.202 euro, din care municipiului Botoșani îi revine suma de 82.272 euro pentru implementarea întregului proiect, pe o durată de 18 luni.
O mulțime de botoșăneni care locuiesc în comune din apropierea graniței au reclamat de la primele ore ale dimineții că au auzit bubuituri fără precedent, care au coincis cu declanșarea atacului rus asupra teritoriului ucrainean.
Pe la amiază, Consiliul Județean Botoșani a trimis un comunicat despre participarea la ediția de primăvară 2022 a Târgului de Turism al României. Aproape jumătate din comunicat era de fapt o declarație a Doinei Federovici, președintele CJ Botoșani. Prin funcția pe care o ocupă, șefa CJ este automat și vicepreședintele Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).
Doar că această structură prezidată de prefectul Sorin Cornilă nu a fost convocată în cursul zilei de ieri. Sau dacă s-a întrunit, a făcut-o în secret.
Primul reprezentant al Guvernului în Botoșani a fost totuși singura oficialitate de rang înalt de la Botoșani care a avut ieșiri publice pe seama războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Prima s-a consemnat aproape de ora 12:00, prin care botoșănenii erau informați că Sorin Cornilă se află într-o legatură permanentă cu structurile implicate în asigurarea siguranței și ordinei publice în județul Botoșani, care își desfășurau activitatea cu o atenție sporită și se termina cu un apel la liniște.
În cea de a doua, de la ora 19:00, se menționa că nu au fost înregistrate persoane refugiate pe teritoriul județului Botoșani, ”așa cum această categorie este definită de legislația în vigoare”.
Tot în ziua invaziei din Ucraina, Poliția Locală a făcut public că a aplicat 61 de amenzi pentru ”comercializarea de flori de sezon (lalele, zambile, ghiocei), de către persoane care nu îndeplineau condițiile legale să efectueze acte de comerț și nici nu dețineau acord pentru ocuparea domeniului public”.
Pe de altă parte, Inspectoratul de Poliție Județean a anunțat sancționarea mai multor șoferi pentru parcări în apropierea trecerilor de pietoni și reținerea unui tânăr care ”ar fi săvârșit gesturi de natură sexuală, în prezența unui grup de elevi care se afla în acea zonă”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Botoșănean cu tupeu, prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
„Șofer” prins cu nereguli după un control la Vama Stânca
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Tânără FĂRĂ permis prinsă la plimbare de polițiști pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Podul construit în urmă cu aproape 100 de ani va fi demolat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024