Acțiune de amploare organizată pe raza întregului județ.
În ultimele 24 de ore, pe raza întregului județ au fost desfășurate activități, în sistem integrat, împreună cu polițiștii de frontieră însoțiți de câinele pentru depistarea drogurilor, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani și Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 421 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 170.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 26 de permise de conducere și 31 de certificate de înmatriculare.
La nivelul întregului județ au fost organizate 10 acțiuni punctuale, atât pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, cât și pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră, prin depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive.
Bebeluș născut cu jumătate de inimioară: Strigăt de ajutor pentru Darius
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Un elev jandarm, ponturi pentru tinerii care vor să intre în Jandarmerie – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
AZI DIMINEAȚĂ: Cutremur în Vrancea, pompierii botoșăneni vin cu recomandări
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Peste o sută de elevi din Botoșani, în dezbateri cu polițiștii și specialiștii ANTIDROG
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024