Botoşani ar mai putea rămîne doar cu şase din cele nouă mandate de parlamentari cîte îi revin în prezent. Una din solicitările făcute de preşedintele României grupurilor de senatori şi deputaţi PDL la întîlnirile din ultimele două săptămîni au vizat reducerea numărului de reprezentanţi în Legislativ.
Traian Băsescu ar dori practic punerea în aplicare măcar parţială a rezultatelor referendumului din 2009 privind diminuarea parlamentarilor. Conform primelor calcule efectuate pentru Botoşani aceasta ar însemna micşorarea numărului de mandate de la nouă la şase. Din trei senatori şi şase deputaţi, cît are judeţul în prezent, ar urma să mai rămînă doar doi senatori şi patru deputaţi. Pentru Camera Superioară ar urma să se formeze două colegii, est şi vest, iar pentru cealaltă, pe municipiul Botoşani ar urma să fiinţeze un singur colegiu din cele două actuale, colegiile Săveni şi Darabani ar urma să se unească, iar celelalte două ar fi Dorohoi şi Flămînzi. La toate s-ar alipi cîteva noi localităţi astfel încît fiecare colegiu să aibă minim 100.000 de locuitori.
„Ei discută tot felul de variante”
Informaţiile au fost confirmate de deputatul Nicolae Rebenciuc şi parţial de deputatul Florin Ţurcanu.
„Ei discută tot felul de variante”, a spus
preşedintele PNL Botoşani. Puterea pare să fi găsit şi soluţia cea mai simplă pentru scăderea numărului de parlamentari. Astfel, întrucît transformarea parlamentului bicameral într-unul unicameral nu s-ar putea face decît prin modificarea Constituţiei, procedură extrem de anevoioasă, s-ar opta pentru reducerea numărului de mandate şi fiinţarea în continuare atît a Senatului, cît şi a Camerei Deputaţilor, iar în această întreagă procedură Botoşaniului ar urma să i se ia un mandat de senator şi două de deputaţi. Aceasta ar urma să se întîmple după ce în 2008 judeţul a pierdut deja un deputat din cei şapte pe care îi avusese după revoluţie.