Medicii spun că situaţia este foarte gravă şi că, în cazul unor probleme de sănătate serioase, elevii pot muri cu zile până la sosirea unei ambulanţe.
Nu există comună în judeţul Botoşani care să aibă cabinet medical şcolar autorizat, iar medicii consideră că lipsa acestora constituie o problemă majoră atâta vreme cât orice elev cu probleme serioase de sănătate sau care se accidentează grav îşi poate pierde viaţa până la venirea ambulanţei, în lipsa unui minim prim ajutor care i-ar putea fi acordat.
De asemenea, potrivit Adevărul, în lipsa unui triaj epidemiologic în rândul elevilor, epidemiile se răspândesc cu rapiditate.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică spune că primarii ar fi trebuit să se îngrijească de amenajarea acestor cabinete în cadrul şcolilor, în timp ce edilii se plâng fie că nu au bani, fie că nu au personal specializat.
Din punct de vedere al asistenţei medicale, majoritatea comunelor din judeţul Botoşani sunt aproape ca în Evul Mediu, în condiţiile în care o parte nu au nici măcar medic de familie, iar de dispensare sau cabinete stomatologice nici nu poate fi vorba. În plus, elevii care învaţă la şcolile de la ţară sunt lăsaţi fără minimul de servicii medicale în timpul cursurilor.
Orice accidentare gravă, în clasă sau pe terenul de sport, ca să nu mai vorbim de probleme medicale mai serioase, se pot încheia tragic tocmai fiindcă nu are cine să acorde rapid, pe loc, primul ajutor.
Şi asta fiindcă nicio şcoală din mediul rural nu are cabinet medical şcolar autorizat unde să existe măcar un asistent medical generalist care să ştie cum să facă un triaj epidemiologic sau să intervină în cazul unei situaţii de urgenţă. Singurele cabinete medicale şcolare autorizate sunt comasate în municipii şi oraşe şi nici măcar acolo nu toate sunt autorizate.
„Copilul meu s-a înecat cu o bucată de baton. Nu putea trage aer. Noroc de o fată că i-a tras palme în spate. Murea copilul acolo”, a mărturisit o săteancă din Tocileni.
Lipsa cabinetelor şcolare este cu atât mai gravă cu cât în mediul rural ambulanţele ajung greu, uneori chiar şi în 30-40 de minute.
Botoşani funcţionează 130 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, la care se adaugă alte şcoli din cătune, afiliate acestora.
Pentru toate acestea sunt doar 20 de cabinete medicale şcolare, dintre care doar şase autorizate.
Toate cabinetele autorizate sunt la unităţi şcolare din municipiile Botoşani şi Dorohoi.
În mediul rural, conform datelor oficiale, sunt cinci cabinete medicale şcolare, toate neautorizate. În rest, majoritatea covârşitoare a şcolilor din comune nu beneficiază de niciun fel de asistenţă medicală şcolară.
Monica Adăscăliţei, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, recunoaşte că situaţia este gravă şi spune că, după o experienţă vastă şi ca medic de urgenţe, ştie că prezenţa unui cadru medical la o şcoală poate salva vieţi.
„Este foarte important, pentru că, în primul rând, în urgenţele medico-chirurgicale timpii sunt cei mai importanţi. Dacă un copil păţeşte ceva, din punct de vedere medical, primele minute sunt vitale. Dacă fiecare unitate de învăţământ ar avea măcar un asistent medical, ar putea da primul ajutor, ar putea solicita 112 la primele semne ale unui pericol din punct de vedere medical. Un copil se poate îneca, se poate lovi, orice situaţie gravă. Stabilizând copilul în primele minute îi dă o şansă de tratare mult mai mare”, precizează Monica Adăscăliţei, potrivit sursei citate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024