Botoșaniul se clasează pe ultimul loc în cadrul regiunii Nord-Est, când vine vorba de solicitări pentru autorizații de construire. Lucrurile stau cu totul altfel pentru județul vecin, Suceava.
Suceava a redevenit lider regional la solicitări pentru autorizaţii de construire. In luna august, în judeţul Suceava au fost depuse 32,4% din numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna august 2016, fiind urmat de judetul Iaşi (cu 27,6%), Neamţ (14,5%), Bacău (cu 13,8%), Vaslui (8,1%), Botoşani (3,6%).
Vara acestui an a însemnat pentru judeţul Suceava o reaşezare importantă în domeniul construcţiilor de locuinţe în cadrul regiunii Nord-Est, revenind după trei ani pe primul loc în ceea ce priveşte solicitările de autorizaţii de construire, faţă de celelalte judeţe din regiune.
Astfel, conform ultimelor date furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava, în luna august 2016 în judeţul Suceava au fost eliberate 235 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a înregistrat în judeţ o crestere cu 31,3% comparativ cu luna iulie 2016.
De menţionat că în acest fel, în cadrul regiunii Nord-Est, judeţul Suceava a ajuns să deţină 32,4% din numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna august 2016, fiind urmat de judetul Iaşi (cu 27,6%), Neamţ (14,5%), Bacău (cu 13,8%), Vaslui (8,1%), Botoşani (3,6%).
In judeţul Suceava s-au înregistrat 5,9% din numărul total al autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna august 2016 la nivel naţional, pe total ţară fiind înregistrate 3.970 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale. Din numărul total al autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna august 2016 în judeţul Suceava, 26,4% au fost eliberate în mediul urban şi 73,6% în mediul rural. Relansarea construcţiilor în judeţul Suceava este însă una relativă. In perioada 1 ianuarie -31 august 2016, în judeţul Suceava s-au eliberat 1.446 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 15,6% mai puţine faţă de numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în aceeaşi perioadă din anul 2015. Sursa: Obiectiv de Suceava
Angajări la Poliția Locală: Candidații puși mai întâi la o probă sportivă
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preot din Botoșani mort la doar 37 de ani: Fratele nostru a trecut la Domnul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preoți din Botoșani, întâlnire emoționantă la 25 de ani de la absolvirea facultății
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
DECIZIE la Tribunalul Botoșani în cazul ucraineanului care și-a ÎMPUȘCAT în cap prietenul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024