Botoșănenii au ocazia să achiziționeze produse tradiționale timp de două zile respectiv sâmbătă și duminică.
În vederea creării unei legături directe între producătorii și consumatorii din județul Botoșani, precum și pentru o mai bună promovare a produselor agroalimentare locale, Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani, împreună cu Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Primăria Municipiului Botoșani, organizează în perioada 8 - 9 octombrie 2022, „Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești – ediția 2022 “.
Acțiunea se dorește a fi un semnal adresat atât producătorilor locali, cât și consumatorilor, prin care Direcția pentru Agricultură Județeană asigură toată disponibilitatea, în vederea încurajării consumului de produse locale.
Botoșănenii vor avea astfel din nou posibilitatea să achiziționeze legume și fructe proaspete de sezon, dar și produse tradiționale atestate din Botoșani, direct de la producătorii locali. Ziua de 10 octombrie a fost instituită ca Ziua națională a produselor agroalimentare românești, prin Legea nr. 168 / 2017.
Vă așteptăm în această perioadă, în parcarea BIG din municipiul Botoșani, este mesajul transmis de reprezentanții Direcției Agricole Județene (DAJ).
Deschiderea oficială a evenimentului are loc pe 9 octombrie 2022, ora 11:00.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024