Mai puțin de două săptămâni de zile până la evenimentul de amploare care va marca inaugurarea Parcului de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, de la Botoșani.
Un microbuz inscripționat cu sigla „Cornișa Aqua Park” deja a pornit pe străzile orașului Botoșani pentru anunțarea evenimentului dintr-o boxă din care se aude un mix al celor mai cunoscute piese ale artiștilor internaționali sau naționali, care vor concerta în parcul Cornișa.
Microbuzul „Cornișa” se va deplasa și la Dorohoi dar și în județul vecin, la Suceava pentru ca evenimentul să fie popularizat cât mai mult.
Primarul Cătălin Flutur a anunțat, fără a oferi prea multe detalii, că evenimentul va fi organizat așa cum a fost anunțat, în ciuda tăierilor de buget din partea consilierilor PSD din Consiliul Local.
„Ne străduim pentru că ne-am face de râs. Și am găsit și oameni care vor să ajute și atunci mergem înainte. Încă suntem la fază de definitivare, dar ceea ce ne-am propus, mergem înainte”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul urmează să susțină o conferință de presă în care să ofere detalii privitoare la evenimentul care va avea loc în perioada 17 – 19 mai 2019, la Cornișa.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Violența în trafic, la raport: Platforma MAI deschide ușa sesizărilor online
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Săptămâna Altfel – un viitor altfel: Elevii din Vorona au făcut un pas spre un viitor mai verde
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024