Ziua de 16 august 2019 a fost plină de evenimente desfășurate la Primăria Botoșani. Iar pentru prima dată în municipiu s-a sărbătorit Ziua Diasporei.
Au fost prezenți reprezentanți ai organizației RePatriot, ai autorităților locale dar și botoșăneni veniți „acasă”, în concediu.
Primarul Cătălin Flutur le-a adresat un cuvânt de bun venit celor care au luat calea străinătății pentru un trai mai bun.
„Zeci de mii de botoșănenii fac parte în acest moment din ceea ce numim Diaspora. Inteligența, energia, talentul și forța lor de muncă se manifestă în toate colțurile lumii din tradiționalele Spania și Italia și până pe continentul american sau cel asiatic. Suntem mândri de voi, de felul în care ne reprezentați peste tot în lume și în același timp regretăm nespus că nu suntem aici la Botoșani alături de familiile dvs, alături de cei dragi vouă. Știm foarte bine că nu ați plecat de acasă de bine, condițiile economice din România, piedicile de care v-ați lovit aici v-au împins să luați calea deloc ușoară a străinătății”,
Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.
Edilul orașului a amintit și botoșănenii care își pierd viața peste hotare, referindu-se în mod special la ultima tragedie, cea în care un dorohoian și-a găsit sfârșitul în timp ce era la cules de roșii.
Un moment plin de emoție a fost acela când Corul „Sf Ioan Iacob Hozevitul” au cântat trei melodii patriotice cu un mesaj puternic. În speță să nu uite să fie români.
Printre participanți la eveniment, s-au aflat mulți tineri. Robert Stredie, președinte Liga Studenților Români din Străinătate a luat cuvântul și a avut o rugăminte către autorități și anume să-și îndrepte atenția către tineri, pentru că în fond ei sunt viitorul acestei țări.
„Eu sunt dintr-un sat Dragalina, comuna Cristinești, am copilărit acolo, am învățat la Dorohoi și de la Dorohoi am făcut saltul la universitate în străinătate. Eu când vin la Botoșani mă încarc de energie, pentru că văd locurile copilăriei. Mă bucur că sunt tineri în sală că văd prieteni alături de noi astăzi aici. Aș ruga pe toți cei din sală să nu-i neglijeze și să se uite atent la ei pentru că din punctul meu de vedere e cel mai valoros lucru pe care îl are acest județ”,
Robert Stredie, președinte Liga Studenților Români din Străinătate.
Întâlnirea a fost organizată sub forma unei dezbateri dorindu-se ca botoșănenii din Diaspora să se întoarcă acasă pentru că și în România și în Botoșani pot să se dezvolte.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024