Disperaţi că nu au apă, canalizare, drumuri şi nicio perspectivă, sătenii au refuzat să-l mai voteze pe vechiul primar de patru mandate, optând pentru un mic fermier, care nici măcar campanie electorală nu a prea făcut.
Comuna Dimăcheni, din judeţul Botoşani, este deja faimoasă în toată România pentru sărăcia în care trăiesc cei peste 1.500 de localnici. Fără apă, canalizare şi ruptă de restul lumii din cauza unor drumuri de pământ care toamna şi iarna devin aproape impracticabile, localitatea a avut acelaşi primar de la înfiinţarea ei, în 2004: pe social-democratul Ştefan Cojocaru, unul dintre cei mai vechi primari din judeţ.
Deşi a avut aproape două decenii de activitate în fruntea urbei, nu a reuşit să schimbe în vreun fel în bine viaţa localnicilor, care s-au zbătut mereu în aceeaşi sărăcie. Fără drumuri, fără gaze, apă curentă sau canalizare şi cu unica şcoală din judeţ fără gard şi latrina în curte, veche de jumătate de secol, aşa îşi duc zilele localnicii din Dimăcheni.
Deşi era ferm convins că electoratul îl mai vrea pentru încă un mandat, primarul cu tradiţie de la Dimăcheni a avut un şoc, duminică, la alegerile locale. Sătui de starea în care se află comuna, oamenii au refuzat să-l mai voteze, orientându-se, în sfârşit, spre un alt candidat, Marinel Moruz, de la USR, un mic fermier din localitate, scrie Adevărul.
La nivel judeţean, rezultatul alegerilor de la Dimăcheni a fost un şoc. Nu însă şi pentru localnici, care spun că s-au săturat să aleagă acelaşi primar şi să trăiască în aceeaşi sărăcie. Cel mai greu le este fără apă şi fără drumuri, majoritatea înecate în noroaie opt-nouă luni pe an.
„Trăim ca animalele aici. Apă avem numai dacă ne dă Dumnezeu. Adică dacă plouă şi dacă nu seacă fântâna. Avem puţuri de mare adâncime, dar nu este trasă reţea de apă. Drumurile, ce să mai zic. Când vine toamna înotăm prin glod (n.red. - noroi). Gata, s-a terminat cu poveştile! De 20 de ani tot aşteptăm. Lasă că mandatul ăsta face dom primar, lasă că celălalt. Şi o făcut un..., mă scuzaţi”, spune un localnic care se vede nevoit să meargă cu cizme de cauciuc prin sat pentru a face faţă noroaielor.
Nici măcar la şcoală nu este apă. Sunt săteni care spun că apă a fost trasă doar la primar şi în Primărie. Iar singura bucată de asfalt duce direct până în poarta Primăriei.
„Apă găseşti numai la fostul primar şi la Primărie. Atât. Restul, pălmaşii, să stea aşa, ca pe vremea lui străbunicu, ce le trebuie?”, spune Maria Panţiru, o săteancă din Dimăcheni.
Mai mult decât atât, singurii angajaţi din comună sunt bugetarii de la Primărie şi pe ici pe colo cei din sectorul agricol sau de la magazinul din sat. Ceilalţi trăiesc din creşterea animalelor şi agricultura de subzistenţă.
În locul fostului primar, a fost ales Marinel Moruz, un mic fermier din comună, în vârstă de 49 de ani.
Acesta era candidatul USR la Primărie şi anterior nu a mai făcut politică, dar a fost remarcat de săteni.
„Noi am ales omul, ne-am săturat de partidele astea care ne tot vrăjesc. Ne rujează la fiecare campanie şi noi tot vai de lume ajungem. Am vrut un gospodar. Am văzut că omul munceşte, cu forţele proprii. A adus şi apă la vite cu cisternele când era secetă. Un băiat care a ajutat mult. Şi nu l-am auzit dând din gură”, spune Ion Zarea.
Alţi localnici spun însă că efectiv au ales formaţiunea politică nouă, de care nu mai auziseră. În disperarea oamenilor de la Dimăcheni, cuvântul „salvaţi”, din numele formaţiunii, ar fi reprezentat cheia.
”Scria ”salvaţi” acolo şi noi aveam nevoie de salvare, aşa că am pus ştampila. Pe restul îi ştim ca pe cai breji. Gata cu dânşii”, spune un alt sătean.
Noul primar de la Dimăcheni nici măcar nu se aştepta să câştige, cu atât mai mult cu cât nici nu a făcut campanie electorală în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate acestea, spune că va încerca să găsească soluţii şi să rezolve problemele atât de stringente ale oamenilor.
„Eu nu am făcut politică înainte. Nici campanie nu prea am făcut. Dar oamenii m-au votat. Eu m-am ocupat de afacerea mea, lucrez în domeniul agricol. Este o provocare mare la Dimăcheni, dar măcar voi încerca să facem ceva şi să ieşim la liman”, spune Marinel Moruz.
(Foto: Adevărul)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024