O privire atentă pe lista cu infractorii condamnați scoate la iveală și nume din Botoșani.
Lista cu infractorii neprinşi este lungă, are 1.236 de nume în acest moment. Fugarii cu notorietate, care au dat țepe uriașe statului român, se află în categoria Most Wanted. La noi, această listă are 37 de nume.
Cinci criminali feroce, cinci traficanți de droguri de mare risc, un violator din Vâlcea condamnat la 15 ani de închisoare, un chinez condamnat pentru trafic de minori și pedofilie pe internet, un traficant de arme din Republica Moldova, plus tâlhari și escroci neprinși de ani de zile. Aceasta este lista celor mai căutați fugari, deschisă de Avraham Morgestern și milionarul Puiu Popoviciu.
Cel mai vechi condamnat de pe listă a comis o crimă în urmă cu 21 de ani și n-a făcut nicio zi de închisoare. Decebal Sebastian Cionca are 41 de ani și este din Oradea. A fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor. Avea 20 de ani când a devenit criminal. Pe 24 ianuarie 1997, a ucis un cetățean turc cu o bâtă de baseball. Din două lovituri, l-a omorât. Este și acum în libertate. Ce știu autoritățile despre el? Că are 1,80 m înălțime, ochii căprui, păr brunet și constituție atletică.
Cea mai mare pedeapsă o are de executat un criminal neprins din Brașov, de aceeași vârstă cu criminalul cu bâtă de baseball, Valerică Mîzgă. El a fost condamnat la 21 de ani și jumătate pentru omor deosebit de grav. Un alt criminal neprins, Chiţa Ion din Neamț, are de executat 18 ani de închisoare pentru o crimă din 2000. A omorât un cioban din Hunedoara, chiar înainte de Paște, într-o noapte.
Elena Udrea ar putea fi prima femeie de pe lista Most Wanted de România, dacă va fi condamnată definitiv și va ajunge la concluzia că n-are chef să se mai întoarcă din Costa Rica.
Lista marilor ținte ale polițiștilor români
AVRAHAM MORGESTERN, israelian, Bucureşti: 8 ani – evaziune fiscală
PUIU POPOVICIU, București: 7 ani – complicitate la abuz în serviciu și dare de mită
OLEG DRANICERU, Iași: 9 ani - înșelăciune, uz de fals și spălare de bani,
GHEORGHE CLAPON, Iași: 9 ani - înșelăciune, uz de fals și spălare de bani,
SILVESTRU IONEL, poreclit GIGEL VALIDA, Tulcea: 12 ani - proxenetism
GABOR GABRIEL, Timiș: 6,9 ani - tentativă de omor
CĂPRARU CĂLIN, Timiș: 16 ani (2 condamnări) - trafic de droguri
MARKO ATTILA GABOR, Sf. Gheorghe: mandat de arestare preventivă
BACIU VASILICĂ VIOREL, Iași: 4 ani - lovituri cauzatoare de moarte
OMAR MUCHLES, sirian, Timișoara: 5 ani – a planificat și înlesnit fuga lui Omar Hayssam
ISKANDARANI ZAHER, sirian: 5 ani - evaziune fiscală
PICLISAN CLAUDIU GHEORGHE, Alba: proxenetism
MARTA CODRUȚ ALEXANDRU: evaziune fiscală
VALUG ILIE, Vâlcea: 15 ani - viol
LIU JIANFENG, chinez, Bucureşti: trafic de minori și pornografie infantilă
CREȚU IOAN MARIAN, Bacău: 10 ani - omor
NEGREA DUMITREL IULIAN, Brăila: trafic de persoane, proxenetism
BULZAN MARIUS DAN, Arad: 12 ani - trafic de droguri de mare risc
USVAD DOREL COSMIN, Timișoara: 7 ani - trafic de persoane
STAN NICOLAE MARIUS, Focșani: 6 ani - evaziune fiscală
MÎZGĂ VALERICĂ, Brașov: 21,6 ani – omor deosebit de grav
KIS MARTON GYOZO, Mediaș: 15 ani – trafic de droguri de mare risc
BRINDUSESCU ILIE DĂNUȚ, poreclit Salvis, Dr. Turnu Severin: 8 ani - tâlhărie
POPESCU OVIDIU, Dâmbovița: 8 ani - tâlhărie
RODIDEAL VASILE, Iași: 18 ani - infracțiuni la regimul armelor și munițiilor
LUPU GEORGE CRISTIAN, Brăila: trafic de droguri
SURUGIU MARIUS, Botoșani: 10 ani - înșelăciune
URSU ROMEO: înșelăciune
BILIUTA LIVIU, Botoșani: 5,2 ani – trafic de persoane
OMAN MARIUS CORNEL, Botoșani: 10 ani – înșelăciune
NANAA HASSAN, sirian: infracțiuni economice
CIONCA SEBASTIAN DECEBAL, Oradea: 15 ani – omor
BAIRAM NELU, Giurgiu: trafic de personae
BOICEA LUCIAN, Craiova: 8 ani - tentativă de omor
BOZGĂ IOAN, Baia Mare: 5 ani – înșelăciune
FRATUTESCU LAURENȚIU CRISTIAN, Lugoj: 10 ani – trafic de droguri
CHIȚA ION, Neamț: 18 ani – omor
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Podul spre tragedie: Risc imens pentru şoferii din Botoşani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Salvatori ai celor mai mici vieți: Aparatură de ultimă generație pentru nou-născuții din Botoșani
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024