S-ar fi ajuns în această situație din cauza stării jalnice a drumului.
Afectați sunt locuitorii satului Codreni, iar organizatorii protestului de vineri, 10 noiembrie 2023, au prezentat situația președintelui Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici
„Având în vedere starea jalnică a drumului firma de transport a hotărât să nu mai trimită autobuze acolo. Ce soluții aveți pentru cetățenii satului Codreni?”, au transmis organizatorii protestului
Protestatarii au susținut că inclusiv elevii navetiști au de suferit din această cauză.
În replică, Doina Federovici a arătat că nu există reclamații în acest sens.
„Noi suntem în plină licitație pentru traseele din județul Botoșani. Acea firmă de transport circulă, probabil, și pe celelalte drumuri de piatră din județ. Nu am avut nicio reclamație până în acest moment că vreun elev din această zonă nu a ajuns la liceul care învață.”
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Zeci de botoșăneni au protestat vineri, 10 noiembrie 2023, pentru starea drumului Mileanca – Coțușca.
Anna Maria Rotaru, BT TV
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024