Un bărbat a murit în urma impactului puternic dintre cele două autovehicule.
Un grav accident rutier s-a petrecut la Pătrăuți, județul Suceava, miercuri după-amiază. Două mașini au fost implicate. Impactul a fost atât de violent încât vehiculele au fost grav avariate, iar la fața locului erau împrăștiate bucăți din una din mașini.
Una dintre victimele încarcerate a fost scoasă inconștientă și a decedat la scurt timp.
Potrivit presei sucevene, șoferul unui autoturism marca Renault Clio a intrat pe contrasens din motive încă necunoscute și s-a lovit violent de un autoturism marca Toyota Hilux, cel din urmă condus de un botoșănean de 50 de ani.
Șoferul de pe mașina Renault Clio, un bărbat de 63 de ani, din municipiul Suceava, a fost rănit grav, iar toate eforturile echipajelor medicale s-au dovedit zadarnice. Suceveanul a fost declarat mort, după ce măsurile de resuscitare nu au dat nici un rezultat.
În urma accidentului a rezultat rănirea și a unei alte persoane, un botoșănean de 59 de ani, pasager în Toyota Hilux. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu contuzie toracică și contuzie coloană cervicală.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Persoanele neasigurate vor beneficia GRATUIT de servicii medicale oncologice
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Un copil din Botoșani, grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
S-au virat banii pentru alocațiile și indemnizațiile de la stat: CÂND intră pe card
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Bărbat căutat pentru omor: Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024