Dacă majoritatea creștinilor a petrecut în liniște sărbătorile pascale, au fost și dintre aceia care, fără nicio remușcare și nici un gând la consecințe, s-au luat la bătaie de Paști și au ajuns, în cele din urmă, la spital.
Au început cu câteva păhărele de vin. Au mai adăugat două, trei sticle de bere, apoi tărie. Ce-a urmat însă, i-a lăsat pe câțiva botoșăneni în ceață, la propriu. S-au luat la harță și de-aici, doar un pas a mai fost până să se ia la bătaie în toată regula. După ce-au făcut și pasul acesta, au trebuit să cheme salvarea ca să-i transporte la spital.
În grija medicilor de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean „Mavromati”, au ajuns în zilele de Paști, opt botoșăneni răniți și tăiați ca urmare a agresiunilor în care au fost implicați.
(C.B.)
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024