În data de 10 iunie 2023, au fost sancționate pentru apelarea la mila publicului două persoane apte de muncă.
Cele două persoane au ales ca zone pentru a impresiona cetățenii Biserica “Cuvioasa Parascheva” și un supermarket de pe Strada Săvenilor.
În perioada 9 – 11 iunie 2023, în conformitate cu atribuțiile reglementate, polițiștii locali au patrulat pe raza municipiului Botoșani și au întreprins activități în domeniile:
Pe lângă activitățile specifice întreprinse de polițiștii locali, aceștia au intervenit la un număr de 41 sesizări telefonice primite de la cetățeni, dar și la un număr de 23 de sesizări ale polițiștilor locali din Dispeceratul instituției.
În urma verificărilor efectuate în teren pentru stabilirea situației de fapt a celor semnalate, dar și din oficiu, polițiștii locali au legitimat un număr de 75 persoane.
(sursa foto - depositphotos.com)
CE măsuri ia Dinamo împotriva celui care a aruncat cu scaunul după arbitru la meciul cu FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Dosare penale, persoane reținute și șoferi lăsați fără permis după acțiunea BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Directoarea unei școli din Botoșani decorată de președintele Klaus Iohannis
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
„Gala Teatrului Vasilache” la Botoșani: Se vor acorda premii și se va lansa și un album aniversar
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024