Unul dintre cele mai mari evenimente dedicate roboticii din România are loc la Iaşi, fiind organizat de un grup de liceeni.
Tinerii pasionaţi de robotică au reuşit să aducă la Iaşi, în cadrul unor conferinţe, speakeri de la cele mai importante companii de IT din ţară, dar şi de la NASA, de la divizia de robotică de la Mercedes Germania.
Invitat a fost şi cel mai tânăr milionar din Silicon Valley, Sebastian Dobrincu, născut la Botoșani. Acesta nu a fost prezent fizic la Iași, ci doar virtual.
Totodată, în aceste zile, la Palas Mall, au loc şi o serie de competiţii de robotică, cu roboţi în arene, la care participă liceeni din toată ţara, scrie ziaruldeiasi.ro. Evenimentul se află la prima ediţie, iar tinerii îşi doresc să fie organizat în fiecare an şi chiar să devină tot mai mare şi să insufle şi altora pasiunea pentru tehnologie şi inovaţie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024