Măsuri abuzive, nelegale, de forță. Asta reclamă angajatele, managerul botoșănean răspunzând acuzațiilor cu o posibilă acțiune în instanță.
Două angajate ale Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi au depus o scrisoare deschisă la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean, în care solicită autorităţilor să ia măsuri pentru „a stopa acţiunile de distrugere“ a unităţii medicale.
Angajatele susţin în textul scrisorii că au existat mai multe sesizări adresate Secretariatului General al Guvernului, cât şi Ministerului Sănătăţii, însă nu au fost luate măsuri concrete.
„Vă rugăm ca prin luarea măsurilor legale să ne protejaţi asigurându-ne drepturile fundamentale şi constituţionale la demnitate, la muncă şi protecţia socială a muncii, libertatea de exprimare, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la ocrotirea sănătăţii“, precizează acestea în scrisoarea deschisă prezentată de Ziarul de Iași.
Printre altele, semnatarele susţin că au fost organizate mai multe concursuri pentru ocuparea unor funcţii, însă fără să fie respectate normele în vigoare.
„Au fost atrase numeroase contestaţii din partea participanţilor şi organizaţiilor sindicale şi profesionale, bulversând activitatea personalului prin decizii ilegale, abuzive şi scandaloase, multe dintre ele au fost anulate ulterior în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive ce nu au fost respectate în totalitate, dar şi prin angajarea unor persoane care efectuează activităţi total diferite faţă de cele prevăzute în fişele posturilor ocupate în evidenţele de personal“, se menţionează în scrisoarea deschisă.
Acest aspect referitor la statele de funcţii şi la gradul de ocupare a locurilor de muncă a fost constatat şi de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii şi precizat ulterior în raportul emis.
De asemenea, cele două angajate mai reclamă „comportament adeseori dispreţuitor faţă de pacienţi şi subordonaţi, generând în colectiv, în mod direct sau prin interpuşi, o stare permanentă de tensiune, neîncredere şi teamă faţă de unii colegi şi faţă de conducerea Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi“.
Dr. Gabriel Oprişanu, managerul unităţii medicale, a precizat pentru Ziarul de Iași că nu poate încă exprima un punct de vedere referitor la conţinutul scrisorii, însă are în vedere deschiderea unui proces.
„Nu mă pot pronunţa, public, în legătură cu aşa-zisa scrisoare deschisă întrucât atât eu, cât şi celelalte persoane nominalizate în documentul respectiv analizăm, împreună cu avocaţii, posibilitatea unei acţiuni în instanţă. Tot ce pot să vă spun este că, din câte am înţeles de la colegii din Institut, prin această scrisoare, una dintre semnatare încearcă să acopere o altă faptă foarte gravă pe care ar fi săvârşit-o şi pentru care va trebui să răspundă în faţa instituţiilor abilitate“, a precizat managerul Institutului Socola.
Scrisoarea poate fi citită AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
CE cadou „picant” i-a făcut Spike Liviei Eftimie: Fosta lui Bordea a rămas uimită
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
IMAGINI cu noii consilieri județeni care au depus jurământul la ceremonia de constituire
Gabriela Erdic
Oct 29, 2024
PSD și-a prezentat programul de guvernare pentru următorii 4 ani
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024