Tânăr, dezinvolt, talentat, bine educat. Cu părinții plecați în Grecia, a fost crescut de mic de bunică, de la care a deprins tainele cântecului popular. După ce ”mămăița” s-a stins, a decis să-i ducă mai departe visul.
Codruț-Victor Știrbu are 16 ani și este elev al Liceului Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani, profil Științe ale naturii.
Este un elev conștiincios, însă cea mai mare dragoste rămâne pentru el muzica.
”Părinții mei au plecat în Grecia, iar mămăița mea m-a crescut de la primele luni. Prima oară când am auzit-o pe mămăița cântând, eu eram pe cuptorul sobei și ea îmi cânta. M-a iubit mult, m-a ținut în brațe când eram mic, a avut grijă de mine, m-a prețuit foarte mult. După decesul mămăiței, am visat-o de vreo două-trei ori și era fericită că am deprins tainele cântecului de la ea, că am ieșit în lume cu cântecul”, a mărturisit tânărul artist în cadrul emisiunii ”Vedeta populară” de la Televiziunea Națională.
Codruț cântă la orgă, acordeon, dar și cu vocea.
Își respectă originea, spunând că reprezintă ”cu cinste, mândrie și responsabilitate zona din care provin”, respectiv Vorona.
Prestația de la ”Vedeta populară” a fost una la înălțime.
”Tot ce va pot spune este că au fost concurenți foarte pregătiți, emoții foarte mari si experiențe unice în viața mea”, a dezvăluit Codruț-Victor Știrbu.
A impresionat juriul cu o melodie din repertoriul regretatului artist Anton Achiței.
”Un glas foarte plăcut”, a spus Grigore Leșe, iar Elise Stan s-a arătat mirată că, la doar 16 ani, glasul lui Codruț este unul ”bine format. Toată interpretarea pe care ai dat-o acestui cântec este de nota 10”.
Bogdan Mihai Simion a fost, la rândul său, foarte mulțumit de prestația lui Codruț: ”Mi-a plăcut foarte tare energia ta, mi-a plăcut foarte tare curajul tău, mai ales că ai 16 ani. Mi-a plăcut în mod deosebit vocea ta. Bravo!”.
Și Cornelia Rednic a avut doar cuvinte frumoase pentru tânărul din Botoșani. ”Mult de tot îmi place, ai o voce foarte frumoasă și pe vorbit, poate te gândești să faci o carieră în radio sau chiar în teatru”, a spus Cornelia Rednic.
Codruț-Victor Știrbu a impresionat și în proba a doua, unde a evoluat alături de artistul botoșănean Dan Doboș, dar mai ales la proba a treia, cea care dă cele mai mari bătăi de cap concurenților.
La final, Codruț-Victor Știrbu a aflat că ajunge în semifinale, întrunind punctajul cel mai mare, la egalitate cu o altă concurentă.
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Succes german pe buletinele de vot de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024