La vârsta venerabilă de 106 ani, duce o viaţă tihnită în satul natal şi îşi aminteşte în detaliu zbuciumul vieţii, care l-a purtat prin cele mai grele bătălii şi cele mai dure lagăre ale războiului mondial.
Mitel Panaite s-a născut în 1915, în comuna Tudora, localizată la vreo 35 de kilometri de Botoşani. Aşezarea are o istorie de cinci secole, iar în perioada medievală, de aici plecau în armata domnitorului Moldovei cei mai buni arcaşi.
Tatăl său a plecat pe frontul Primului Război Mondial atunci când Mitel avea doar 1 an. Chiar şi aşa, copilăria sa a fost una obişnuită, ca a oricărui fiu de ţăran gospodar, obişnuit cu muncile pământului şi cu îngrijirea animalelor din curte. Când Mitel Panaite era copil, Tudora încă păstra urmele satului răzeşesc de odinioară. Iar după Primul Război Mondial, ţăranii veterani, cum a fost şi tatăl lui, au fost împroprietăriţi de regele Ferdinand I, aşa cum promisese în 1917. Ca toţi ceilalţi copii din sat, Mitel Panaite a muncit mult, încă de la o vârstă fragedă.
Şi astăzi, deşi a trecut un secol de când a ieşit prima dată pe uliţă cu băieţii din vecini, veteranul zâmbeşte emoţionat când îşi aduce aminte de părinţi, de prieteni, chiar şi de munca pe câmp.
„Era frumos! Eram copil şi era frumos! Şi munca trecea mai uşor pentru că totul era o joacă în mintea noastră. Nu era ce-i acum, atâtea lucruri, atâta lume modernă – dar fiecare vreme cu frumuseţea ei“, spune bătrânul.
Până la 21 de ani, Mitel Panaite şi-a întemeiat propria familie – în 1936 era căsătorit, avea deja doi copii şi era om în toată firea, la casa lui. Avântul tinereţii i-a fost curmat însă de izbucnirea unei noi conflagraţii mondiale.
A fost luat la război în 1941 şi avea să se mai întoarcă acasă peste şapte ani.
Mitel Panaite spune că a trăit mai multe vieţi într-una. Pe front, s-a luptat cu duşmanii, dar şi cu lipsurile, cu însăşi moartea şi cu condiţiile teribile din lagărele sovietice. Acum are probleme cu auzul, din cauza obuzelor care au şuierat în jurul lui în anii războiului, dar mintea îi este limpede şi sufletul împăcat.
Amintirile acelor ani încă sunt vii, spune veteranul:
„Pe astea n-ai cum să le uiţi niciodată. Au fost nişte momente atât de zbuciumate încât cred că nici moartea nu ţi le poate şterge vreodată din minte. Dar le-am trecut pe toate cu încredere şi credinţă în Dumnezeu.“
În 1938, Mitel Panait a primit ordinul de încorporare: a fost trimis la regimentul de artilerie din Roman. Aici s-a remarcat ca unul dintre cei mai inteligenţi soldaţi şi a avansat rapid în grad. După doi ani, Regatul României se alia cu statele Axei, iar în vara lui 1941 intra în Al Doilea Război Mondial alături de Germania Nazistă.
Mitel Panaite era considerat unul dintre cei mai buni artilerişti din regimentele moldoveneşti, având o precizie uluitoare în fixarea ţintei şi atingerea acesteia cu focul de artilerie. A beneficiat şi de instrucţie alături de trupele germane. Mitel Panaite spune că de la ei a învăţat disciplina militară, multe detalii tehnice, precum şi câteva cuvinte în limba germană. Regimentul de artilerie din care făcea parte a plecat pe front alături de Armata Germană şi a luptat alături de nemţi în toate bătăliile purtate de români pe Frontul de Est.
Mitel Panaite a participat la cele mai dure bătălii purtate de români în Est. Prima dată a luptat la Odessa şi-şi aminteşte de barajul fenomenal de artilerie aplicat oraşului de la Marea Neagră. Aici, soldatul român a fentat prima oară moartea. Bateria în care servea îşi dovedise eficacitatea în asediul oraşului, iar artileria rusă a început să o ia la ţintă. Un obuz era să curme viaţa artileristului din Tudora. Instinctul şi cunoştinţele militare ale lui Mitel Panaite i-au salvat viaţa. Bătrânul povesteşte cum a auzit proiectul îndreptându-se către poziţia sa şi, după şuierat, şi-a dat seama că îi va lovi. S-a aruncat într-o parte trăgând doi camarazi din calea obuzului. Explozia a împrăştiat schije în toate părţile. Una dintre ele s-a oprit în trupul lui Mitel, la două degete de inimă.
„O schijă a intrat în mine, a rupt trei coaste şi s-a oprit la o pieliţă distanţă de inimă. Am fost dus în România, cu o rană de sus până jos. Nici nu ştiu cum am rezistat! Am fost operat la Curtea de Argeş de un doctor-colonel, care mi-a spus că am avut un foarte mare noroc să scap cu viaţă“.
Complet în Adevărul
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Două medicamente de bază ar putea dispărea din farmacii
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024