Bărbatul de 41 de ani, acuzat de agresiune sexuală, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Asta după ce, în cursul zilei de sâmbătă, polițiștii emiseseră ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele bărbatului din comuna George Enescu, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală și lovire sau alte violențe.
Amintim că vineri, în timp ce se afla pe strada 1 Decembrie din Dorohoi, bărbatul ar fi abordat o minoră de 4 ani față de care ar fi exercitat acte de natură sexuală, atingând-o în zona intimă.
O altă minoră, de 6 ani, care era în apropiere, a reacționat la comportamentul bărbatului, moment în care acesta ar fi prins-o de braț, exercitând presiune, însă fără a-i provoca leziuni.
Ulterior, bărbatul a renunțat la acțiunile sale, părăsind zona respectivă.
La scurt timp de la acest eveniment, prin acea zonă patrula un echipaj mixt, format din jandarm și polițist, care au fost abordați de minorele respective, povestindu-le cele întâmplate.
Polițiștii au procedat la efectuarea de verificări, fiind identificat bărbatul bănuit de comiterea faptelor si condus la sediul poliției pentru audieri.
Acesta a fost introdus in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, în cursul zilei de sâmbătă el fiind prezentat in fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Instanța de judecat a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024