Cea mai fericită zi din viața femeii de 35 de ani, din județul Botoșani a devenit un coșmar în momentul în care au intervenit complicații la naștere, iar copilul i-a decedat după o zi. Aceasta a fost operată de patru ori în două zile deoarece starea sa se agravase, iar pruncul nu a mai avut nici o șansă. Soțul femeii acuză acum medicii de malpraxis și a cerut ajutorul Poliției și a Colegiului Medicilor pentru a face dreptate în acest caz.
Între timp, biata femeie va fi transferată din nou pe Secția de Obstetrică și Ginecologie pentru consultații de specialitate.
”
Pacienta transferată de la Secția de Obstetrică Ginecologie după intervenția chirurgicală efectuată la nivelul Spitalului Județean Mavromati, ca urmare a evoluției stării de sănătate va fi transferată din nou la Maternitate pentru consultații de specialitate”, a declarat
Ioan Asaftei, directorul Spitalului Județean Mavromati.
Cazul femeii seamănă într-un fel sau altul cu cel al Monicăi Neamțu, tânăra cu sarcină extrauterină, care a fost operată de mai multe ori din cauza complicațiilor survenite pe timpul operației. Făcând o hemoragie internă, viața tinerei a atârnat pe un fir de ață.
(Ș.V)
CITEȘTE:
Încă un caz ”Monica Neamțu”: Femeie cu hemoragie internă, operată de 4 ori în două zile și copilul mort la Maternitate