Polițiștii botoșăneni au luat măsuri și au emis un ordin de protecție pe numele bărbatului.
La data de 2 septembrie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordin de protecție provizoriu pe numele unui tânăr, de 30 de ani, din comuna Dimăcheni, pentru faptul că a avut un comportament agresiv la adresa soției sale.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de cinci zile, iar tânărul a fost evacuat din domiciliu având mai multe obligații, printre care și aceea de a nu se apropia de locuință.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de aceștia poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
(Foto: depositphotos)
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024