Un pensionar italian a fost denunțat de carabinieri pentru omor rutier după ce a accidentat mortal un bărbat în cursul zilei de luni, 30 decembrie 2019. Victima este de cetățenie română.
Mircea Hrom, în vârstă de 59 de ani, era originar din Botoșani, dar lucra în Italia la o stână de oi din Santa Caterina allo Jonio, provincia Catanzaro (Sicilia). În după-amiaza zilei de luni, conaționalul nostru se deplasa pe jos de-a lungul Străzii Statale 106 din Catanzaro și se afla în dreptul kilometrului 147 când a fost lovit de o mașină condusă de un cetățean italian în vârstă de 69 de ani, scrie Rotalianul.
În urma impactului cu mașina, trupul botoșăneanului a fost aruncat la circa 20 de metri în afara carosabilului, iar rănile suferite i-au provocat decesul pe loc.
Șoferul s-a oprit pentru a acorda primul ajutor victimei, dar nici măcar personalul medical sosit ulterior la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-l resuscita.
Mașina implicată în tragicul accident a fost pusă sub sechestru, în timp ce Procuratura din Catanzaro a dat ordin să fie executată autopsia asupra trupului neînsuflețit al românului.
Între timp, pensionarul italian a fost denunțat de carabinieri pentru „omor rutier”, infracțiune introdusă în Codul Penal din Italia din anul 2016.
În prezent, pe Facebook circulă mai multe mesaje prin care botoșănenii încearcă să dea de membri ai familiei lui Mircea Hrom, botoșăneanul omorât în accident rutier.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024