Un bărbat de 65 de ani a ajuns la spital cu grave leziuni la mâini şi picioare.
Incidentul a avut loc luni dimineaţă, în satul Molid din comuna Vama, fiind sesizat printr-un apel la 112, în jurul orei 11.30.
Poliţiştii l-au identificat la poarta unei gospodării de la ieşirea din sat spre oraşul Frasin pe un bărbat din municipiul Botoşani, care locuieşte în comuna Vama, având mai multe muşcături pe mâini şi picioare. Acesta le-a povestit oamenilor legii că intrase în curtea vecinului socrului său, un bărbat de 53 de ani, din localitate şi din cauza faptului că nu a fost atent a fost atacat de cei doi câini ai acestuia.
Aceştia se aflau liberi prin curte şi s-au năpustit asupra bărbatului, muşcându-l de mai multe ori de mâini şi picioare, potrivit Monitorului de Suceava. În urma cercetărilor întreprinse, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală, în cadrul căruia se efectuează cercetări care vor stabili cine poartă vina pentru producerea incidentului în care bărbatul a fost grav muşcat de câini.
O tânără pe motocicletă izbită de autoutilitara unui sucevean
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024
Monica Davidescu, dezvăluiri despre divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024
17 botoșăneni evacuați dintr-un bloc din municipiu, după ce un apartament a fost cuprins de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024
Congrese medicale organizate și la Botoșani: Orice medic din orice specialitate are de învățat
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024