Sentința îi este favorabilă polițistului, care a fost achitat de dosarul privind conducerea sub influența alcoolului.
Conform sentinței Judecătoriei Suceava, care nu este definitivă, inculpatul a fost achitat întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Mai exact, alcoolemia acestuia a fost la limita dintre penal și contravențional și probabil că aici a fost cheia sentinței.
Accidentul cu final tragic s-a produs pe 8 februarie 2019, pe DN 29A, Dorohoi-Suceava, pe raza comunei Zvoriștea.
Era ora 6.45 dimineață când polițistul de frontieră, încadrat la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, se deplasa la volanul unui Peugeot.
”În timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, pe direcția Suceava-Dorohoi, în dreptul localității Zvoriștea, inculpatul a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care circula din sens invers, fiind condus de către o persoană de sex masculin, în urma impactului aceasta din urmă suferind leziuni care, ulterior, în jurul orei 8.30, au condus la deces”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată al procurorilor suceveni.
Bărbatul care conducea cealaltă mașină și care a murit în accident avea 62 de ani și era din Cândești - Botoșani.
Urmașii decedatului au încheiat un acord cu partea responsabilă civilmente în octombrie 2019 și nu au mai avut pretenții în cadrul procesului penal.
În cazul tânărului polițist în vârstă de 24 de ani etilotestul a indicat inițial o concentrație de 0,23 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, probele de sânge au indicat valoarea de 0,89 g/l alcool pur în sânge. Această valoare este peste limita de 0,80 g/l care se încadrează la faptă penală. După cum se observă, gradul de alcoolemie a fost la limită și probabil că pe parcursul procesului s-a făcut și o contraexpertiză, scrie Monitorul de Suceava.
Conform sentinței Judecătoriei Suceava din data de 24 aprilie, inculpatul a fost achitat pentru conducere sub influența alcoolului și condamnat la 2 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, pedeapsa fiind suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
Dacă sentința va rămâne în această formă inculpatul are de respectat o serie de obligații și interdicții, pe care trebuie să le respecte în cei 2 ani și jumătate.
Sentința poate fi atacată de procurori cu apel la Tribunalul Suceava, iar inculpatul se bucură încă de prezumția de nevinovăție pentru ambele infracțiuni.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024