Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani a organizat, vineri, o acțiune de combatere a contrabandei cu țigări. În cadrul acesteia, pe la 16:30, la Dângeni, au oprit un autoturism despre care dețineau informații că ar fi implicat în activități ilegale.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, pe bancheta din spate și în portbagaj au fost identificate șapte colete care conțineau 3.500 pachete de țigări, de proveniență extracomunitară.
Bărbatul aflat la volanul autoturismului, un cetățean român în vârstă de 51 de ani, a declarat polițiștilor de frontieră că a achiziționat țigaretele de la persoane necunoscute cu scopul de a le comercializa.
Țigaretele, în valoare totală de peste 43.700 lei, precum și autoturismul utilizat la transportul țigărilor, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizarea cercetărilor, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024