În Afganistan totul este ostil. Este exact cum vedem în filme, povestesc românii care s-au întors de curând acasă.
Cpt. Florin Dăscălescu este unul dintre jandarmii români care au participat la ultima misiune NATO de consiliere a forţelor de ordine publică şi securitate afgane.
Pe parcursul întregii misiuni NATO, jandarmii au fost implicaţi în zeci de misiuni de consiliere şi protecţie.
Căpitanul Florin Dăscălescu a fost comandantul echipei de securitate Guardian Angel a adviser-ilor din Jandarmeria Română.
Recent întors acasă din Afganistan, căpitanul născut în Botoșani, dar care activează în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea, a împărtăşit pentru Adevarul.ro din experienţele trăite în perioada petrecută în Kabul: ce anume l-a îndemnat să plece, dar şi ce a însemnat toată experienţa acumulată, cum a perceput pericolele prin care a trecut, cum sunt văzuţi militarii români de celelalte forţe armate, dacă şi cum l-a schimbat această misiune, dar şi care au fost cele mai dificile momente prin care a trecut.
Florin Dăscălescu s-a născut la Botoşani în urmă cu 37 de ani. A intrat în Jandarmerie în 2003, odată cu stagiul militar obligatoriu executat în al doilea cel mai mare centru de instrucţie din ţară – la Fălticeni. A terminat armata cu gradul de sergent. Acolo a cunoscut un proaspăt sergent major ieşit de pe băncile Şcolii de Jandarmi din Drăgăşani – Vâlcea. După ce s-a întors acasă, s-a apucat de învăţat, timp de două luni, după care s-a dus şi a dat admitere la Vâlcea.
„Am făcut şcoala la Drăgăşani, între 2004 – 2006. Tot acolo mi-am cunoscut soţia. Am fost colegi de şcoală. Ea fiind din Vâlcea, pot să spun că m-am măritat”, spune Florin răzând de comicul situaţiei.
După absolvirea şcolii de jandarmi s-a angajat în cadrul Grupei I Antitero şi Acţiuni Speciale. Apoi a urmat cursurile Academiei de Poliţie, iar după absolvire a fost comandant pluton – pază la Alba, între 2013 - 2015. În 2015, a revenit la Vâlcea pe postul de comandant de grupă la Detaşamentul Mobil.
Din 2016, este comandantul Detaşamentului Mobil din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea. Are doi copii de 13 şi respectiv 6 ani.
Misiune în Afganistan
Cpt. Florin Dăscălescu şi colegul său, plt. maj. Daniel Cojocaru, au ajuns în Afganistan după două săptămâni de examene, unul a stat un tur – şase luni, celălalt - două tururi consecutive.
Jandarmii români - consilieri pentru poliţia afgană
Deşi recunosc că nu pot să ofere prea multe detalii despre misiunea din Afganistan, Adevărul a aflat de la cpt Dăscălescu: „Am fost comandantul Guardian Angel - echipa de securitate pentru adviserii români. Practic, ne-am ocupat de tot ceea ce înseamnă pază şi protecţie pentru jandarmii noştri, de la plecarea din bază până la instituţia unde se făcea consiliere şi înapoi. Adviserii consiliau o structură de poliţie afgană. Suntem singurii jandarmi vâlceni care au executat o astfel de misiune în Afganistan.”
„Totul este ostil în Afganistan. Este exact cum vedem cu toţii în filme”
Viaţa în Afganistan este extrem de ostilă, spun jandarmii, referindu-se la impactul puternic pe care l-a avut asupra lor zona de război: „Totul în Kabul, cel puţin unde am fost noi, este exact cum vedem cu toţii prin filme. Este un teatru de război. Condiţiile sunt extrem de dure: începând de la mediu care este foarte ostil, de la cele mai mici insecte care încearcă să te omoare până la mediul înconjurător. Nici apa de acolo nu este potabilă. Totul este ostil”.
Din acest motiv, în permanenţă jandarmii au avut asupra lor cel puţin o armă, chiar şi când mergeau la masă ori la şedinţe. De altfel, echipamentul zilnic ajungea la 40 de kilograme: „Consumul de calorii zilnic era foarte mare, la fel oboseala fizică şi psihică, datorită concentrării intense şi permanente”.
Aşa se explică faptul că au venit din Afganistan cu peste 10 kilograme mai slabi decât atunci când au plecat.
„Zi de zi trebuia să cărăm echipamentul de 40 de kilograme, timp de 9 – 10 ore. Şi ca să ajungem la masă trebuia să mergem cel puţin un kilometru. Pentru trei mese pe zi făceam şase kilometri. Dacă voiai să mergi la sală, la fel. Orice făceai, însemna consum intens de calorii”, povestesc jandarmii.
În plus: „Peste tot în jur erau ameninţări, starea de alertă este permanentă! Din fericire, noi n-am avut incidente, probleme”.
La acest lucru a contribuit şi faptul că: „Am beneficiat de cele mai performante maşini blindate, de 25 de tone, din câte există la această oră în lume, cu cel mai înalt nivel de protecţie. Şi datorită lor, cât timp ne-am desfăşurat misiunea în Afganistan, echipa noastră nu a avut parte de nici un incident”.
Cele mai performante blindate din lume, în dotarea echipei de securitate Guardian Angel a Jandarmeriei Române, în Kabul - Afganistan: „Să dorm cu pistol sub pernă a fost cam cum aş dormi aici cu telefonul”
Cu toate acestea, nu puţine au fost nopţile albe petrecute în buncăre, datorită ameninţărilor din afară.
Povestea completă a jandarmilor întorși din Afganistan AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Botoșănean cu tupeu, prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
„Șofer” prins cu nereguli după un control la Vama Stânca
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Tânără FĂRĂ permis prinsă la plimbare de polițiști pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024