Un bărbat din Sibiu și-a pierdut viața, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce mașina pe care o conducea cu viteză a intrat într-o țeavă de gaze și a ricoșat violent într-un stâlp. În mașina se afla și un bărbat din Botoșani, alături de un alt amic al șoferului.
Tragedia a avut loc în Sibiu, iar în mașină mai erau și doi prieteni ai șoferului, care au fost răniți. Cei trei reparaseră un alt autoturism, la locuința unuia dintre ei, și au plecat la drum.
Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, șoferul a apăsat tare pe pedala de accelerație și nu a mai putut controla mașina. De altfel, în interior au fost găsite mai multe sticle goale de bere, semn că ocupanții vehiculului consumaseră băuturi alcoolice.
În urma impactului cu autoturismul țeava de gaze s-a spart, la fața locului fiind chemați pompierii și reprezentanții societății de distribuție, care au închis furnizarea gazului pentru a evita o explozie.
Bărbatul aflat la volan avea 30 de ani și era mecanic, el având permisul de conducere suspendat.
Ceilalți doi pasageri, B. Lucian de 31 de ani din Botoșani și N. Adrian Ioan de 28 de ani din Șura Mare, au ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Sibiu. Sursa: ziarul Libertatea.
Tinerii de la Botoșani chemați să se angajeze: CÂND are loc bursa locurilor de muncă
Oana Sava
Sep 23, 2024
Un botoșănean și-a lovit tatăl cu furca în cap
Redacția Botoșăneanul
Sep 23, 2024
Polițistă în misiune, implicată într-un accident rutier
Redacția Botoșăneanul
Sep 23, 2024
Doi botoșăneni bătuți cu pumnii și picioarele în zona gării
Redacția Botoșăneanul
Sep 23, 2024