Un autocar cu români care plecau în străinătate a fost implicat într-un tragic accident în urma căruia un om a murit, iar alți trei au fost răniți.
Tragedia a avut loc luni după-amiază, în județul Caraș-Severin, pe DN6, în zona localității Topleț, la granița cu județul Mehedinți.
Accidentul a implicat cinci autovehicule, inclusiv un autocar care mergea în Spania, trei autoturisme și o auto-platformă. Din păcate, un om și-a pierdut viața, iar alți trei au fost răniți, scrie Rotalianul.ro.
Conform unui videoclip filmat la fața locului de o pasageră care călătorea în Spania, șoferul autocarului a evitat cât a putut de mult accidentul:
„Ia uitați ce accident! Suntem în Sebeș, în drum spre Spania. Cinci mașini făcute zob, iar autocarul nostru e pe câmp. Vai de capul nostru! Bine că n-a pățit nimeni nimic din autocar, am avut șoferii prea buni! Au știu să controleze câtuși de cât. Vai de noi! Străinătatea. Șoferul nostru e terminat!”, a spus femeia.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin, persoanele aflate în autocar nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Detașamentul Caransebeș și două echipaje de la ISU Mehedinți au intervenit la locul accidentului. În total, au fost patru victime, dintre care una a fost declarată decedată de către medicul de la Serviciul de Ambulanță Județean.
Celelalte trei victime erau în stare conștientă și au primit îngrijiri medicale.
În autocar se afla și un tânăr din Botoșani. Florin O. a transmis acasă că totul este bine, menționând că șoferul a dat dovadă de multă stăpânire de sine.
”Felicitări șoferului de pe autocar, a reușit să salveze viața a 50 de persoane”, a spus Florin, care ar fi suferit câteva răni minore la mâini și picioare, fără a fi nevoie de intervenția medicilor.
Sergiu Bălășcău
Oct 28, 2024
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024