Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei decesului sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
Poliţiştii din oraşul Borşa au fost sesizaţi despre faptul că în zona alpină Puzdrele din Munţii Rodnei a fost găsită o persoană decedată în apropierea unei stâne, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.
"La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a identificat cadavrul unui bărbat de 48 de ani din Botoşani, fiind găsit de fratele acestuia la aproximativ doi kilometri de stâna unde acesta locuia. În urma examinării exterioare a cadavrului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la prosectura spitalului din oraşul Borşa, ulterior fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Maramureş în vederea efectuării necropsiei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi a transmis tranșant de ce botoșănenii trebuie să voteze masiv PSD – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 01, 2024
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024