El va ajunge în fața instanței de judecată.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii din Dorohoi au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 21 de ani, din comuna Văculeşti.
Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 22 ianuarie 2020 a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional DN 29A, în afara localităţii Şendriceni, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, valoare rezultată fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult de atât, în urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit faptul că acesta are permisul de conducere reţinut, fără drept de circulaţie, pentru săvârşirea unei infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului în luna august 2019.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024