Miercuri dimineață, 19 august 2015, unui botoșănean i-a ars aproape toată agoniseala de-o viață, când și-a văzut arzând casa, incendiul care a izbucnit întinzându-se cu repeziciune, până a cuprins chiar și acoperișul imobilului.
Un bărbat din satul Oneaga, comuna Cristeşti, a fost păgubit de foc de 15.000 de lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse într-un incendiu produs în această dimineaţă, în locuinţa sa.
Anunţat cu întârziere, incendiul s-a extins cu repeziciune la bunurile din întregul imobil, dar şi la acoperiş.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină puţin după ora 10.00. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau acoperişul şi bunurilor din interior.
„Incendiul a fost stins în mai puţin de o oră. Cauza probabilă o constituie amplasarea necorespunzătoare a unor materiale combustibile faţă de mijloacele de încălzire.“, se arată scris în comunicatul de presă remis de către ISU Botoșani.
Ciolacu a făcut anunțul: CE se întâmplă cu impozitul pe proprietate
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Declarația zilei 24 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 24, 2024
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Oct 24, 2024
Tânăr din Botoșani, ajuns în arestul Poliției după ce și-a „făcut de cap” în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024