Tânărul s-a ales cu o condamnare de 3 ani de zile după ce i-a fost descoperită afacerea cu Cannabis.
Un tânăr de 26 de ani, din comuna Frumușica, județul Botoșani, s-a ales cu o condamnare de 3 ani de după ce anchetatorii DIICOT i-au descoperit afacerea cu Cannabis. Acesta a fost încarcerat de către poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Terorismului (BCCO).
Tânărul din Frumușica a ajuns pe mâna anchetatorilor la începutul lunii septembrie 2020, când asupra sa au fost găsite 22,41 kg plante de cannabis.
Potrivit procurorilor, Ionuț Constantin Nechituș, împreună cu ceilalți suspecți au înființat mai multe culturi de cannabis, pe care ulterior le-a îngrijit, în scopul obținerii unor importante cantități de cannabis destinate comercializării en-gros. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, suspecții au achiziționat cantități importante de droguri de mare risc (mdma-ecstasy, mdma-pulverulent), pe care, ulterior, le-au comercializat tinerilor de pe raza municipiului Iași și a orașului Hârlău, scrie newsmoldova.ro.
Pe 1 septembrie procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au efectuat un număr de 18 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu și efectuarea de operaţiuni, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Una dintre percheziții a vizat locuința tânărului Ionuț Constantin Nechituș. Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate două culturi de cannabis indoor şi outdoor, precum şi droguri de mare risc.
De asemenea, anchetatorii au ridicat de la domiciliul botoșăneanului și 62,75 kilograme de plante de cannabis.
Condamnarea botoșăneanului este definitivă, scrie sursa citată.
(Foto: DIICOT)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024