Șpaga a fost oferită șefului de post. Numai că polițistul l-a denunțat.
Faptele de corupție încep să fie sancționate cu închisoarea. Un localnic din comuna Tudora, trimis în judecată pentru cumpărarea de influență, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Botoșani la un an și șase luni de închisoare în regim de detenție.
Adrian Dumitru Pîrvu a fost trimis în boxa acuzaților de procurorii Parchetului de pe lângă tribunalul Botoșani.
Pe 12 martie 2018, i-ar fi promis șefului postului comunal de poliție 1.000 de lei și un miel pentru ca acesta să intervină pe lângă un coleg în vederea schimbării unor declarații dintr-un dosar penal.
Mai mult, pe 27 aprilie 2018, acesta i-ar fi oferit polițistului 100 de lei cu promisiunea că îi va remite și alte sume de bani în același scop, el sperând să scape astfel de dosarul penal. Doar că agentul de poliție l-a denunțat, arată stiridinbucovina.ro, iar cazul a ajuns în atenția procurorilor, care l-au trimis în fața instanței de judecată.
Procesul s-a judecat la Tribunalul Botoșani, iar după administrarea probatoriului instanța l-a găsit vinovat.
În plus, botoșăneanul s-a ales cu interzicerea unor drepturi și a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.000 de lei, cei 100 de lei oferiți fiind confiscați.
Decizia Tribunalului Botoșani nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava în termen de 10 zile de la comunicare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Patru consilieri noi depun jurământul în plenul județean - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024