A fost salvat de un jandarm aflat în timpul liber.
Duminică dimineață, în jurul orelor 04.00, un subofițer jandarm aflat în timpul liber a observat, în apropierea unui club din zona centrală a orașului Darabani, o persoană căzută pe trotuar care era lovită cu sălbăticie de câțiva tineri cu picioarele și cu câteva sticle goale.
Pentru a opri agresiunea, jandarmul a solicitat sprijinul unei persoane aflate în apropiere și a intervenit imediat, somându-i pe agresori să se oprească, aceștia confirmându-se și culcându-se la pământ.
Deoarece bărbatul agresat era inconștient și prezenta la nivelul capului răni care sângerau în urma loviturilor primite, subofițerul a solicitat prin apel 112 prezența unei ambulanțe pentru acordarea îngrijirilor medicale, iar până la sosirea acesteia a luat măsurile de prim-ajutor necesare.
După stabilizare, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalul Municipal Dorohoi pentru investigații suplimentare.
Cazul a fost preluat de către un echipaj de poliție sosit în scurt timp, fiind identificați ulterior patru dintre agresorii care între timp părăsiseră zona.
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Se răcește vremea: PROGNOZA meteo pentru luna noiembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Multă durere după moartea preotului de 37 de ani: CÂND are loc înmormântarea
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024