Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus ieri trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui botoșănean cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj”.
În noaptea de 5 spre 6 august 2017, în faţa unui club din oraşul Darabani, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra unui sergent major din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.
„ Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”- comunicat Parchet
O femeie de 35 de ani, mamă a doi copii, s-a înjunghiat cu un cuțit în abdomen
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
La Botoșani... O familie nu și-a dat seama că acoperișul casei în care locuiește a luat foc
Sergiu Bălășcău
Oct 30, 2024
CLIPUL ZILEI: S-a făcut lumină în spatele fostei băi centrale
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Un eveniment unic – „Calea de la EGO la Sinele tău”
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024