Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu - Comisariatul Județean Botoșani, s-au autosesizat în cursul zilei de marți, 30 martie 2021.
În consecință, au verificat amplasamentul de pe raza comunei Stăuceni (localitatea Victoria), deținut de o persoana fizică.
Comisarii de la Mediu au constatat că, pe amplasament, la data controlului erau eliminate prin incendiere deșeuri provenite din gospodărie în amestec cu deșeuri de cauciuc, doze de aluminiu și alte ambalaje periculoase, plasă utilizată în construcții, precum și alte deșeuri.
Conform art. 19, alin.4 din Legea 211/2011 republicată “Eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop este interzisă”.
Totodată pe amplasament au fost identificate deșeuri provenite din dezmembrarea vehiculelor scoase din uz, respectiv: deșeuri de sticlă, deșeuri feroase și neferoase (radiatoare, jante, capace de roți), deșeuri textile (scaune), deșeuri de plastic, anvelope uzate, precum și deșeuri provenite din construcții, inclusiv azbest.
Pentru neconformitățile constatate s-au trasat următoarele măsuri cu termen, în vederea remedierii:
1.Se interzice incendierea deșeurilor.
2.Deșeurile identificate pe amplasament se vor valorifica prin terți autorizați în baza unor documente justificative.
3.Se interzice dezmembrarea de vehicule scoase din uz pe amplasament.
S-a aplicat sancțiune, conform prevederilor legale, în valoare de 6.000 lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
AZI DIMINEAȚĂ: Casă cuprinsă de flăcări, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Plăcintele de la Botoșani „prezente” la un târg cu bunătăți de toamnă din capitală
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Botoșănean surprins pe camere la ghena de gunoi: CE a aruncat direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Declarația zilei 1 octombrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024