Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP).
Medicul epidemiolog al DSP a atras atenția asupra importanța vaccinării.
„În continuare vaccinul reprezintă una dintre cele mai importante arme de luptă împotriva unor boli atât transmisibile cât și netransmisibile, dar care pot fi limitate prin vaccinare,
Cei trei ani pandemici au făcut ca mulți din cei care erau eligibili pentru vaccinare să nu ajungă la timp la dozele necesare fiindcă au fost restricții, au fost diverse reticențe. S-au ridicat toate restricțiile pandemice deci este cazul să mergem să recuperăm și să revenim cât mai aproape de target-ul optim de vaccinare”,
Irina Alecu, medic epidemiolog DSP Botoșani.
Medicul din cadrul DSP Botoșani a amintit de diferite boli precum poliomielită, difterie sau hepatită.
„Avem hepatitele, care știm foarte clar că produc o boală care este pe viață, foarte greu se tratează, sunt rarisime cazurile în care se autovindecă de hepatită B. Iarăși avem preparatul cu vaccin hexavalentul care cuprinde acoperire pentru aceste boli. Persoana vaccinată chiar dacă intră în contact cu virusul hepatitei B nu face hepatită și în mod automat nu va face toate bolile secundare acestui virus”,
Irina Alecu, medic epidemiolog DSP Botoșani.
De asemenea, medicul a susținut importanța vaccinurile încă din primele zile de viață. Și a susținut că părinții trebuie să se informeze doar din surse medicale autorizate.
Vezi mai multe detalii în video de mai jos
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
PROGNOZA meteo pentru luna noiembrie: Lapoviță anunțată de meteorologi
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Mașină ajunsă în șanț, botoșăneni salvați de un jandarm
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024