Tânărul în vârstă de 32 de ani s-a ales și cu dosar penal.
La data de 8 iulie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza comunei Corlăteni, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 32 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Fiind testat cu aparatul alcooltest valoarea rezultată a fost de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior refuzând recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mai mult de atât, acesta nu deținea poliță de asigurare obligatorie valabilă, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, iar ca măsură complementară i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale autovehiculului.
În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de recoltare de probe biologice de sânge.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Permise „adunate” de polițiști după BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Județul Botoșani, sub COD GALBEN: Prognoza actualizată
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024