Stațiile PECO din Botoșani sunt supraaglomerate la această oră. Sute de conducători auto doresc să își facă plinul la prețurile actuale, de teama unei scumpiri considerabile care ar urma să se producă în noaptea care urmează.
În presa centrală au început să apară astăzi informații despre o creștere exorbitantă a tarifelor la carburanți care s-ar fi petrecut deja în județe din vestul țării.
În Bihor, de exemplu, un litru de benzină premium ar fi atins pragul de 11 lei.
Neoficial, celelalte județe din țară ar urma să își alinieze prețurile la cele din vestul României, iar prin Botoșani s-a zvonit că acest lucru se va întâmpla chiar de la ora 12 noaptea.
Astfel că s-au format cozi uriașe, care depășesc cu mult limitele stațiilor de carburanți.
Pe Calea Națională, de exemplu, atât la Petrom, cât și la Mol, unde prețurile încă sunt sub 8 lei, mașinile au ajuns să staționeze pe avarie, pe banda 1 de circulație, amintind de rândurile kilometrice de pe vremea comuniștilor.
Toate străzile care fac legătura între Calea Națională și bulevardul Mihai Eminescu, în apropierea unor stații PECO, sunt ocupate pe prima bandă.
De exemplu, coada de la Rompetrol se întinde până la sensul giratoriu din bulevard, iar cea de la Petrom-ul din Șoseaua Iașului, ajunge pe stradela alăturată tot până în bulevard.
Toate acestea generează blocaje enorme în circulație.
Depășirea pragului de 8 lei pe litru reprezenta deja un record pentru piața din România și survenea în contextul cererii mari de carburanți și al prețurilor ridicate la toate mărfurile pe plan mondial.
Barilul de petrol pe piața europeană a depășit luni, 130 de lei și se tranzacționa, marți, cu 125 de dolari, pe fondul invadării Ucrainei de către Rusia.
Atingerea pragului de 11 lei ar însemna că prețurile la carburanți s-au dublat față de aceeași perioadă a anului precedent.
Aceasta după ce în perioada în care România se afla în stare de urgență coborâseră sub 5 lei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024