La primele ore ale acestei zile un botoșănean a fost depistat în stare de ebrietate la volan.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control pe bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din comuna Vorona.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot astăzi, un echipaj al Poliției Dorohoi a oprit pentru control pe strada C.D. Gherea, din al doilea municipiu al județului, un automobil la volanul căruia se afla un tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și în cazul său polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Un șofer pândit pe geam s-a ales cu amendă de 5.000 de lei după un telefon dat la Poliție
Gabriela Erdic
Oct 02, 2024
Medicul din linia întâi a urgențelor: CAZURILE care i-au rupt din suflet – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 02, 2024
Șapte șoferi lăsați FĂRĂ permis chiar în dreptul trecerilor de pietoni din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Veriga slabă a Spitalului Județean Mavromati căutată din UPU până pe secții – VIDEO
Oana Sava
Oct 02, 2024
AMENZI uriașe aplicate de comisari unor patroni de firmulețe
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024