O nouă mostră de inconștiență a fost oferită de un bărbat din Botoșani în vârstă de 69 de ani.
Sâmbătă, 9 martie 2019, poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe drumul judeţean DJ 208 se află un autoturism care se deplasează pe direcţia Orăşeni Deal - Botoşani şi efectuează manevre periculoase în trafic.
Echipajul de poliţie direcţionat spre locul intervenţiei a depistat autoturismul în cauză pe strada Bucovina din municipiul Botoşani. Poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, fiind interceptat pe Aleea Bucovina.
Cu ocazia verificărilor s-a constatat că acesta este un bărbat de 69 de ani din municipiul Botoşani. Întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică, valoarea rezultată fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Salvatori ai celor mai mici vieți: Aparatură de ultimă generație pentru nou-născuții din Botoșani
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024