Partidul Național Liberal de la Botoșani se află într-un amplu proces de evaluare al persoanelor care și-au exprimat intenția de a se regăsi pe lista pentru Consiliul Județean, la alegerile locale din 5 iunie 2016.
Potrivit unuia dintre liderii partidului de dreapta, solicitările pentru lista care va avea 40 de locuri eligibile sunt numeroase. Nu s-au avansat și eventuale nume având în vedere că lista este încă discutabilă.
”Nu sunt definitivate listele pentru CJ și pentru consiliile locale în condițiile în care suntem în perioada de evaluare și avem peste 80 de solicitări din partea colegilor noștri și nu numai, pentru a participa alături de noi pentru liste”
Cătălin Flutur, co-președinte PNL Botoșani
Sunt luate în considerare mai ales persoanele integre iar discuția nu este îndreptată doar către membrii PNL deja cunoscuți pe eșichierul politic ci și către persoane care s-au evidențiat mai mult pe plan profesional și mai puțin în politică.
”Criteriul este foarte simplu, este cel dat de statutul partidului, orice coleg de-al nostru poate să opteze pentru o funcție numită sau aleasă din partid. Vom gândi o repartizare cât se poate de corectă și de coerentă a listei de la CJ ținând cont în primul rând de opțiunile colegilor noștri și de opțiunea capului de listă care va trage lista”
Cătălin Flutur, co-președinte PNL Botoșani
Lista ar urma să fie prezentată cel mai probabil în apropierea termenului limită, adică undeva spre finele lunii aprilie, când urmează a fi depusă. (G.E.)
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024