Automobilul, un Mercedes clasa S, este scos la vânzare de către Fisc în contul datoriilor de un milion de euro pe care le are de achitat către bugetul statului.
Autoturismul de lux scos la vânzare de Fiscul ieşean pentru a achita o parte din prejudiciul de un milion de euro adus la bugetul de stat de un contrabandist condamant a stârnit interes ridicat după ce preţul de pornire a coborât la jumătate. La şedinţa de licitaţie organizată luni, 16 ianuarie, de către Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale, s-au prezentat 11 ofertanţi interesaţi să achiziţioneze maşina.
După ce mai mulţi dintre ofertanţi au licitat preţuri superioare celui de pornire, în cuantum de 36.235 lei fără TVA, un ploieştean a fost desemnat adjudecatar pentru că a oferit preţul stabilit prin raportul de evaluare, respectiv circa 72.500 lei fără TVA.
Autoturismul Mercedes Benz 221, aparţinând fiului afaceristului botoşănean Dumitru Amişculesei, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru că a deţinut, comercializat şi produs băuturi alcoolice în afara unui antrepozit fiscal autorizat, a mai fost scos la vânzare, dar nu a prezentat interes. Sechestrul asupra maşinii care de trei ani nu a mai fost scoasă din garaj este instituit încă din anul 2011. Automobilul a fost fabricat în anul 2006, are o capacitate cilindrică de 2.987 cmc, motorizare diesel, culoarea gri metalizat şi are parcurşi circa 130.000 kilometri.
Asupra autoturismului din garajul Fiscului are drept de gaj Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, care l-a trimis în judecată pentru evaziune fiscală pe Dumitru Amişculesei. Afaceristul botoşănean are la activ două condamnări la închisoare, în ambele „ocolind” plata taxelor şi impozitelor publice aferente afacerilor pe care le derula. Amişculesei era un cunoscut şi potent om de afaceri în Botoşani după anii 90, pasiunea sa pentru maşini scumpe fiind cunoscută.
În anul 2001, Amişculesei conducea un Jaguar de 136.000 mărci, potrivit presei locale. În primul dosar, omul de afaceri a primit o condamnare de un an şi zece luni de închisoare pentru spălare de bani şi evaziune fiscală, fiind obligat să restituie statului peste 650.000 lei, diferenţe de accize şi TVA. (Sursa: Ziarul de Iași)
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024