Au intervenit agenții de pază ai clubului, care au folosit spray-ul iritant lacrimogen și au dispersat cele două grupuri.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1:47, Poliția Municipiului Botoșani a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că în incinta unui club din municipiu are loc un scandal.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în jurul orei 01:30 în club se aflau un număr de circa 30 jucători de rugby ai naționalelor României și Spaniei. La un moment dat între 4 jucători ai României și 3 ai Spaniei a avut loc un schimb de replici, iar la scurt timp între aceștia s-a produs o altercație, toți lovindu-se reciproc.
Pentru aplanarea conflictului au intervenit agenții de pază ai clubului care au folosit spray-ul iritant lacrimogen și au dispersat cele două grupuri, întrucât exista riscul ca în conflict să fie atrași toți cei 30 de sportivi.
În urma intervenției acestora toate persoanele au părăsit clubul.
Nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale și nu au fost depuse plângeri penale de către cei implicați in eveniment.
Poliția Botoșani s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție procedurală.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU la subsolul unui bloc, arhiva unei firme, calculatoare și calorifere făcute scrum
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Necaz la vamă: Șofer prins de polițiștii de frontieră la volanul unei mașini „fantomă”
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Un liberal și un pesedist „cei mai iubiți” consilieri județeni din plen – REZULTATE vot
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Primul protest din plenul județean cauzat de dominația politică care ține județul în sărăcie
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024