La evenimentul în care Iulian Rotariu a primit diploma de cetățean de onoare al municipiului Botoșani a fost prezentă și partenera sa de viață.
Emotivă și tăcută, consoarta pompierului erou a urmărit întregul ceremonial cu un zâmbet modest pe chip.
La final, primarul Cătălin Flutur a avut o atenție și pentru ea. O icoană care avea un mesaj sugestiv pe spate.
”Nimic nu poate modela mai bine sufletul unui bărbat decât femeia de lângă el. Nu o spun eu, asta spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Să i-o puneți în bagaj când pleacă, să-i poate noroc”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
oul cetățean de onoare al municipiului a adresat mulțumiri pentru onoarea ce i-a fost făcută.
”Este o onoare pentru mine să primesc acest titlu, este o distincție care mă onorează și care mă responsabilizează în același timp, îmi doresc ca pe viitor să pot duce cu cinste, cu onoare, cu credință numele orașului nostru, numele țării, a instituției în care lucrez, să pot face cunoscută în continuare cauza Asociației Părinților Copiilor cu Autism din Botoșani și mulțumim bunului Dumnezeu că suntem împreună, sănătoși, într-o zi atât de minunată”
Iulian Rotariu, pompier
Prin Hotărâre de Consiliu Local, Primăria Botoșani i-a oferit pompierului și suma de 10.000 de lei. (G.E.)
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024