De o soartă cumplită a avut parte o femeie care a fost ucisă cu sânge rece de partenerul său, în Botoşani.
Bărbatul de 47 de ani a tăiat-o în zona gâtului, apoi a sunat la 112. Femeia, însă, nu a mai avut nicio şansă să fie salvată.
Din primele cercetări, femeia de 39 de ani, era din judeţul Dâmboviţa şi venise de câteva zile la bărbatul din judeţul Botoşani cu care ar fi avut o relaţie.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate prin apel la 112 se confirmă, iar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru femeie declarând decesul, potrivit Observator.
Bărbatul a fost reţinut şi condus la sediul poliţiei, ulterior fiind internat la Pshiatrie.
Anchetatorii vor să afle dacă a avut sau nu discernământ în momentul comiterii faptei.
În cauză a fost sesizată Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024