În urma controlorului corporal și al autovehiculelor în care se aflau au fost descoperite mai multe tipuri de substanțe interzise.
Acțiunile jandarmilor botoșăneni, desfășurate în vederea prevenirii și combaterii consumului de substanțe psihoactive, s-au finalizat în acest sfârșit de săptămână cu depistarea a doi bărbați care aveau asupra lor muguri vegetali cu miros înțepător, dar și cristale albe în cantități mici, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise.
Jandarmii i-au identificat pe raza municipiului Botoșani și, după efectuarea controlului corporal preventiv și al autovehiculelor în care aceștia se aflau, i-au condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani.
Acolo, li s-au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024