Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din satul Ionăşeni, comuna Vârfu Câmpului, a fost salvat de pompierii voluntari şi militari dintr-o fântână adâncă de peste opt metri.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin după ora 9.00. La faţa locului s-au deplasat atât pompierii voluntari din Vârfu Câmpului, cât şi pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu accesorii specifice. Primii care au ajuns la faţa locului au fost pompierii voluntari. La sosirea gărzii de intervenţie, bărbatul era conştient. În mai puţin de jumătate de ora, acesta a fost adus la suprafaţă, fiind preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Drifturi, cros, festivaluri și parade la sfârșit de săptămână: Jandarmii vor fi la datorie
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Concurs de creație literară la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Tânăr din Botoșani prins BĂUT la volan: Polițiștii l-au condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Elevii din Botoșani învățați să reducă risipa alimentară
Oana Sava
Sep 27, 2024