Un bărbat a atras atenția polițiștilor.
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat, în zona de competenţă, un cetăţean din Federaţia Rusă care a încercat să treacă ilegal frontiera, peste apa râului Prut. Bărbatul a fost predat autorităţilor moldovene în baza acordului de readmisie.
În data de 18 iulie 2018, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, judeţul Botoşani, aflaţi în executarea unei misiuni specifice, au depistat, pe direcţia localității de frontieră Santa Mare, o persoană de sex masculin care nu vorbea limba română și nu își justifica prezența în zonă.
Imediat, poliţiştii de frontieră au dus persoana în cauză la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări, ocazie cu care s-a stabilit că este un cetăţean rus, în vârstă de 48 de ani. Bărbatul a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera din Moldova în România, înot peste râul Prut, întrucât dorea să ajungă într-un stat din vestul Europei.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, bărbatul fiind predat autorităţilor moldovene, în baza acordului de readmisie.
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Violența în trafic, la raport: Platforma MAI deschide ușa sesizărilor online
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Săptămâna Altfel – un viitor altfel: Elevii din Vorona au făcut un pas spre un viitor mai verde
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024