Pompierii şi cadrele medicale au asigurat luni dimineață transportul unui bărbat de 59 de ani care cântăreşte în jur de 180 de kilograme.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, Dorina Lupu, bărbatul se afla într-un magazin de pe Pietonalul Unirii, iar la un moment dat i s-a făcut rău și a căzut în unitatea comercială. Din primele informații se pare că botoșăneanul ar fi suferit un accident vascular.
La fața locului a ajuns o Autospecială de Transport Personal şi Victime Multiple (ATPVM) a ISU Botoşani care l-a transportat pe bărbat la Unitatea de Primiri Urgențe.
Întrucât, bărbatul avea între 170 -180 de kilograme, cinci pompieri împreună cu personalul de la Ambulanţă l-au coborât din autospecială.
Pacientul a fost supus mai multor investigații suplimentare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Oct 14, 2024
CLIPUL ZILEI: Mașina care a luat foc lângă sediul părăsit al pompierilor
Gabriela Erdic
Oct 13, 2024
Plata burselor şcolare a fost decalată: CÂND îşi vor primi elevii banii
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024